Oameni frumoși

Publicat in Blog de aura si a generat 0 Reactii | Postat la 17/09/15

De-a lungul timpului în cabinetul meu de psihoterapie au intrat oameni de toate vârstele. Dacă l-a început mi-a fost ușor teamă să lucrez cu vârstnicii, acum chiar iubesc acest tip de interacțiune. Sunt autentici și curajoși. Nu le e teamă să-și exprime sentimentele de frică sau chiar inutilitate. Și aici există un aspect important pe care vreau să-l subliniez. 
Ne naștem, creștem, învățăm, muncim. Suntem încurajați de la vârste fragede să obținem succesul și ajunși la vârsta adultă, ne comparăm cu ceilalți folosindu-ne de semnele exterioare ale succesului. E important job-ul pe care îl avem, statutul social, mașina pe care o conducem, biroul, concediile și multe altele. E important ca ceea ce exprimăm în exterior să fie cât mai “glamour” și cât mai “cool”. Dar uităm cu desăvârșire că mai rămâne ceva de dezvoltat: sentimentul valorii interioare. 

Anii trec și biroul sau funcția importantă din prezent vor fi ocupate de altcineva.Când tinerețea și frumusețea se duc, când puterea socială se duce și ea, când vârsta pensionării se apropie, oamenii pot suferi îngrozitor de mult, mai ales când au pus semnul egal între toate acestea și valoarea lor interioară. Până învață alte moduri de a-și trăi viața, oamenii suferă cumplit și mulți ajung în situații aparent fără ieșire.
Nu aștepta vârsta pensionării pentru a începe să lucrezi la propia ta deșteptare spirituală. Nu aștepta bătrânețea pentru a-ți descoperi propia valoare interioară. Prețuiește viața și construiește-ți o stimă de sine pozitivă. Poți începe acum!

0 Reactii »

Nu exista reactii. Spune-ti tu parerea!

RSS feed pentru comentariile acestui articol. TrackBack URL

Lasa un comentariu

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

© 2012 Toate drepturile rezervate Psihoterapeut Aurelia Macavei
Design de Enasoni Design, implementare de J Mihai