Cuprinsă de remușcări încerc să-mi spulber teama și să mă agăț de cel dintâiul nor. E fantastic! Aproape că nici nu sesizez diferența dintre nor și moliciunea așternutului tău. Mi-e foarte bine aici. Păcat că nu ești și tu… Dar poate mai bine așa. Eu… aici sus iar tu… acolo jos! Dealtfel… e perfect așa! Aaa… am uitat un amănunt. Bănuiesc că norul este magic, altfel nu-mi explic cum logica sentimentelor a renăscut în mintea mea. Și uite așa, de-aici, din văzduh… totul pare limpede. Tu și eu! Doi pământeni! Ce ușurare! Până mai curând, credeam că-n loc de suflete avem aripi și ori de câte ori încercam să ne-atingem… ne luam zborul. Pe-atunci credeam că lumea e doar un popas. Acum înțeleg de ce indoielile mele te-au tulburat! Te rog… Iartă-mă!

Ai intrat în viața mea strivind orice rațiune și calcul matematic. Știam că nu-mi pot vinde sufletul în favoarea unei minciuni de-o noapte, o noapte de atingeri și jocuri târzii… Știam că sufletu-mi este foarte credincios minții și deasemenea… mintea credincioasă sufletului. Zâmbesc! Cine sunt eu? Cine sunt eu să spun că mintea trăiește la polul opus sufletului? Poate au același lăcaș și duc o luptă permanentă pentru guvernare. Deja sunt confuză! Oricum… Era liniște până să apari tu în lumea mea. Ai apărut și lupta a început! Nu pot spune cu certitudine care din cele doua va caștiga. Și poate nici nu-mi doresc ca cineva să câștige. Și asta înseamnă că trăiesc în păcat? Dar e atât de dulce… Păcatul! Și cine sunt eu să spun că există păcat? Poate că nici nu există! Poate că există doar lectii și karme. Sau poate că atunci când iubim, păcatul își pierde sensul. Tu cum știi? Dar… nici nu mai contează! E ca și cum raiul și-a închis porțile iar infernul e prea plin. Sunt între cele două porți! Unde ești tu? Răspunde-mi! Știu! Putem trăi între cele două porți! Iubirea noastră s-ar asezona de minune cu cadrul. Sărutarile tale dulci precum raiul și fierbinti precum infernul. Sau poate reci! Cine sunt eu să știu cum este în infern? Poate fi rece! Nu mai contează! Chiar și așa… Încă nu m-am decis dacă sărutările tale sunt fierbinți sau reci. Deci… Încă pot spune că aici, între cele doua porți… ne este menit să ne contopim. Aici, totul are alt sens. Nu există trecut sau viitor ci doar acum, nu există telefonie sau știință ci doar trăirile noastre. Cumva… ele declanșează răsăritul și apusul. În zilele în care mă iubești precum doar un nebun o poate face… ploaia intârzie. În celelalte… când iubirea-ți frenetică pune stăpânire pe trupul și sufletul meu… Soarele ne arde și uităm că mai avem formă. Cumva… ne risipim în neant! Daa, acum am ințeles! Aici nu plouă niciodată! Nici n-ar avea cum! De ce? Ce întrebare e asta?

Aura