Cuprinsă de remușcări încerc să-mi spulber teama și să mă agăț de cel dintâiul nor. E fantastic! Aproape că nici nu sesizez diferența dintre nor și moliciunea așternutului tău. Mi-e foarte bine aici. Păcat că nu ești și tu… Dar poate mai bine așa. Eu… aici sus iar tu… acolo jos! Dealtfel… e perfect așa! Aaa… am uitat un amănunt. Bănuiesc că norul este magic, altfel nu-mi explic cum logica sentimentelor a renăscut în mintea mea. Și uite așa, de-aici, din văzduh… totul pare limpede. Tu și eu! Doi pământeni! Ce ușurare! Până mai curând, credeam că-n loc de suflete avem aripi și ori de câte ori încercam să ne-atingem… ne luam zborul. Pe-atunci credeam că lumea e doar un popas. Acum înțeleg de ce indoielile mele te-au tulburat! Te rog… Iartă-mă!