Noi toți suntem într-o permanentă căutare. Unii dintre noi cautăm aprobare, alții căutăm atenție, recunoaștere, bani sau faimă. Facem sute de eforturi, pentru noi sau pentru alții, dar în adâncul sufletelor noastre cu toții căutam același lucru: iubirea necondiționată.
Am fost noi condiționați să muncim din greu, să depunem eforturi, să căutăm necontenit noi provocări pentru că ne iubim profesia, iubim provocările, iubim viața așa cum este ea? Ne bucurăm noi de viață într-un mod necondiționat?
Lupt eu pentru căsnicia mea pentru că mi-e teamă de singurătate sau pentru că nu vreau să eșuez?
Muncesc din greu pentru că mi-e teamă de sărăcie sau banii câștigați reprezintă beneficiul secundar al pasiunii mele pentru profesia mea?
Pe scurt, este viața mea condusă de frică sau de dragoste? Mai mult, este determinată de dragoste condiționată sau necondiționată?
Ce se ascunde uneori în spatele alegerilor noastre? atunci când alegem un job ce poate fi o corvoadă doar pentru că acest job este “sigur”, atunci când ne alegem un soț pentru că are avere, iar prietenii deasemenea, îi alegem pentru că sunt însoțiți de multe oportunități. Ne angajăm în tot felul de activități, iar motivul ascuns pentru toate acestea reprezintă rădăcina iubirii necondiționate. Iar asta este sursa multor probleme și complicații umane.
Chiar și în relația noastră cea mai iubitoare, ca și copii, ca părinți, ca soții, poate chiar ca bunici, se poate să “funcționăm” în acea relație, neștiind la nivel conștient că avem motive ascunse. S-ar putea să acționăm pentru propria noastră vanitate, propria nevoie de atenție și de aprobare, pentru validare și pentru nevoia de companie dar și pentru nevoia de a fi iubit.
Propria noastră condiționare timpurie joacă un rol foarte important în modul în care răspundem vieții. Putem avea cele mai bune intenții, putem fi sinceri și iubitori și totuși, rezultă o luptă între ceea ce vrem de la cineva și ceea ce vrea acea persoană pentru ea însăși. Între soț și soție, între amanți, între părinte și copil din nou și din nou, în toate relațiile noastre, suntem supuși testului suprem, testul de a căuta, obține și a dărui iubire necondiționată.
Propria noastră limitare, faptul că iubirea primită în primii ani de viață a fost condiționată, a devenit un handicap serios în eforturile noastre pentru a primi și oferi dragoste necondiționată. Pur și simplu, dar cel mai important, nu putem da ceea ce nu avem.
Deci, cum pot eu să-mi iubesc soțul/ soția, fiul, părinții, frații, colegii, întreaga omenire… cum pot eu iubi necondiționat? Pot face acest lucru numai în cazul în care am fost saturat cu iubire necondiționată. Pot face asta numai dacă am o anume securitate interioară, blândețe și compasiune, toate născute din abundența de iubire din inima mea.
În cele din urmă, eu pot face acest lucru, dacă și numai dacă aș deschide izvorul de iubire și bucurie necondiționată din inima mea. Numai prin această sursă inepuizabilă (care este neatinsă de toate amintirile, procesele și necazurile mele) mintea mea poate fi vindecată de conflicte, insecuritate, vinovăție și frică.

Pentru a ajunge la această sursă inepuizabilă, va trebui să sap adânc, să trăiesc intens, cu atenție completă, cu emoție, cu fiecare celulă a corpului meu. Și voi putea face asta atunci când, obosit fiind, voi alege să mă eliberez de frustarea de a trăi în trecut sau viitor, de nemulțumirea față de superficialitatea mea de zi cu zi.

Copiii tăi se ceartă frecvent? Există violență fizică sau verbală între ei?
Primul pas, pentru tine ca părinte, este acela de a învăța să-ți stăpânești furia. Învață să înlocuiești comanda “gata!” cu “liniștește-te!”; asta poate înlocui cu succes țipetele tale și totodată atenționezi astfel copiii că fac ceva ce nu au voie. Ca părinte, ai tendința să țipi în fața copiilor din două motive: pentru că fac ceva interzis și asta înseamnă încălcarea regulilor; și în al doilea rând că nu ascultă atunci când le atragi atenția. Și asta te poate aduce în punctul în care și tu să-ți pierzi controlul, iar asta nu va ajuta pe niciunul dintre voi.
Dacă copiii nu sunt învățați la timp cum să negocieze și cum să facă anumite compromisuri, ei vor continua să fie agresivi, pentru ca doar așa știu să obțină ceea ce vor. Nu uita, copiii tăi nu se nasc cu aceste abilități, e datoria ta ca părinte să-i înveți să-și controleze emoțiile. Copiii cu vârsta peste cinci ani, reușesc mult mai ușor să găsească calea de a se liniști.
Există câteva soluții ce te pot ajuta să gestionezi mai ușor situația și totodată de-ai învăța pe copii că-și pot rezolva disputele.
Când copiii se bat, soluția este să-i desparti imediat și să-i trimiți în camere separate până se calmează. Abia după ce se calmează, discuți cu ei cele întâmplate.
Așează-i față în față, pe două scaune , și spune-le că se vor putea ridica abia atunci când problema lor va fi rezolvată. La început, va fi nevoie și de tine pentru a-i ghida dar în timp, vor învăța singuri să ajungă la “împăcare”.
E important să aplici chiar acum, după negocierea dintre ei, regula prin care nu au voie să se joace unul cu altul timp de o oră. Mai mult, ar fi bine să stea în camere separate, fără tv, tabletă sau calculator. Aceasta este ora în care-și vor duce lipsa unul altuia, pentru că nu-i așa, jocul de unul singur e plictisitor.
Dacă copiii tăi sunt mai mari, cere-le ca înțelegerea dintre ei să fie menționată în scris și semnată de amândoi. Această înțelegere conține deasemenea sancțiuni, pedepse dar și recompense. Pune această hârtie undeva la vedere!
Mare atenție! De cele mai multe ori, se întâmplă ca un copil să fie favorizat. Observă cu atenție și comportamentul tău ca părinte și alegerile făcute de tine sau de voi (părinți, bunici, bonă).
Încurajează-i și laudă-i atunci când reușesc să se înțeleagă. Spune-le cât de mult îi iubești și cât de mândră/u ești de ei.
Nu uita, cu cât le acorzi mai multă atenție, în mod egal, cu atât mai mult se vor simți apreciați și încurajați să aibă un comportament pozitiv.

Aura Macavei