Hipnoterapia

Publicat in Blog de si a generat 0 Reactii | Postat la 28/05/11

Hipnoterapia este o formă de psihoterapie ce combină inducţia transei hipnotice cu tehnici individualizate de consiliere. Foarte pe scurt, hipnoterapia este terapia sub hipnoză care ajută oamenii să se refacă.
Hipnoterapia se prezintă ca un sistem de intervenţie spectaculoasă şi rapidă, care remodelează sentimentele de competenţă şi de încerdere în sine ale clientului, fiind foarte utilă în rezolvarea unei arii largi de probleme.
Hipnoterapia presupune o abordare holistică a însănătoşirii, vindecării şi a stării generale de bine a individului. Unul din scopurile hipnoterapiei este acela de a contribui, prin intermediul relaxării, la eliminarea tensiunilor şi la restabilirea completă a controlului vietii individului.
Fiecare hipnoterapeut dispune de unelte specializate, tehnici şi un fond de cunoştinţe specific ariei de consiliere psihologică sau psihoterapiei.
Hipnoterapia se adresează oricui doreşte un plus de autocunoaştere, dezvoltare personală, optimizare a unor strategii de a face faţă eficient stresului, îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi rezolvare a unor probleme personale.
Hipnoterapia este o alternativă mai ieftină, nedureroasă, fără medicamente şi fără efecte secundare.

Domenii de aplicare:

• managementul stresului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii
învăţarea unor comportamente pentru eliminarea stresului şi dezvoltarea unui mod pozitiv de gândire

• afecţiuni nevrotice
în cazul tratării problemelor emoţionale, tulburărilor de atenţie şi memorie, anxietăţii, depresiei, fobiilor, obsesiilor, atacurilor de panică, comportamentelor obsesiv-compulsive, insomniei, etc.

• tulburările psihosomatice
în cazul unor afecţiuni ale aparatelor: digestiv, respirator, endocrin, cardio-vascular, sau în reducerea/eliminarea simptomelor asociate unor probleme medicale precum astmul şi sindromul colonului iritabil.

• afecţiuni dermatologice
în alergii, prurit, eczeme, psoriazis sau pentru eliminarea negilor

• îmbunătăţirea aspectului fizic
pentru slăbit, mărirea/micşorarea sânilor, eliminarea celulitei, îmbunătăţirea stării tenului.

• disfuncţii sexuale şi afecţiuni ginecologice
în cazul: ejaculării precoce, impotenţei, frigidităţii, vaginismului, lipsei apetitului sexual, sindromului pre/post menstrual, dismenoreei, amenoreei, endometriozei, problemelor aferente menopauzei.

• obstetrică
în cazul infertilităţii, dificultăţilor de menţinere a sarcinii, sau pentru o naştere fără dureri

• dependenţe
în eliminarea dependenţei de droguri, alcool sau nicotină

• eliberarea de obiceiurile nedorite
ca: bâlbâială, ticuri, bruxism, enurezis diurn/nocturn, rosul unghiilor.

• controlul greutăţii corporale
pentru modelare corporală (slăbit, îngrăşat), în controlul comportamentelor de tip compulsiv asociate bulimiei şi anorexiei, sau pur şi simplu pentru oţinerea unor obiceiuri alimentare sănătoase

• creşterea capacităţilor psiho-fizice
precum: văz, auz, memorie, atenţie, viteză de reacţie, putere şi rezistenţă fizică

• creşterea performanţelor în activităţi profesionale, de studiu sau sport
se pot obţine: creşterea capacităţii de concentrare şi focalizare asupra sarcinilor, îmbunătăţirea memoriei, o mai bună gestionare a resurselor (native, dobândite, de timp), o eficientizare a activităţii şi creşterea performanţelor.

• chirurgie
cu scopul reducerii anxietăţii preoperatorii, dar şi pentru obţinerea anesteziei în situaţiile în care anestezicele lipsesc ori pacientul nu le tolerează.

• combaterea durerii
în migrene de origine organică/asociate unor probleme psihice, în cazul durerilor asociate unor boli cronice, în stomatologie sau la naştere.

• boli cronice
în reducerea durerii, stagnarea/reducerea simptomelor şi îmbunătăţirea stării de sănătate.

• managementul relaţiilor sociale (în familie, la locul de muncă, etc.)

0 Reactii »

Nu exista reactii. Spune-ti tu parerea!

RSS feed pentru comentariile acestui articol. TrackBack URL

Lasa un comentariu

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

© 2012 Toate drepturile rezervate Psihoterapeut Aurelia Macavei
Design de Enasoni Design, implementare de J Mihai