În ultimii ani am lucrat foarte mult cu părinți, părinți ai unor copii cu probleme de comportament. În 90% din cazuri, părinții m-au contactat din dorința de a lucra direct cu copiii. Am refuzat acest lucru de fiecare dată dar i-am invitat pe părinți la o singură ședință de terapie. Unii dintre ei (puțini la număr) au acceptat bucuroși iar ceilalți au refuzat politicos invitația mea.
Știu că există psihoterapeuți dornici să lucreze cu astfel de copii și le doresc mult succes în munca lor. Dar dincolo de acest efort, de a lucra direct cu copilul, în cabinet, mai există o fațetă, de fapt…. cea mai importantă fațetă! De obicei, aceasta rămâne neșlefuită.
Din experiența mea, și nu numai, marea parte a problematicii se datorează părinților și educației oferite de aceștia. Știm cu toții, copiii sunt ceea ce învață! Copiii sunt ceea ce văd, aud, ceea ce trăiesc!
Aici poate începe marea călătorie. Ce trăiesc copiii tăi? Ce aud? Ce văd? Care este mesajul ce ajunge la ei?
Mulți părinți se simt în dificultate și rareori răspund firesc la aceste întrebări. Ajungând în acest punct, mi s-ar părea nedrept pentru copil să fie adus în cabinet. De obicei le spun părinților că nu posed vreo baghetă magică cu ajutorul căreia copiii să se schimbe peste noapte; dar îi pot ajuta, le pot facilita învățarea unor concepte sănătoase, solide, menite să-l ajute pe copil cât și întreaga familie. Îi felicit pe părinții care rămân în cabinet. Călătoria poate fi lungă, anevoioasă și nu lipsită de “riscuri”. Pe parcursul ei, părintele poate conștientiza că NU comportamentul neadecvat al copilului este cauza, ci faptul că el nu reușește să-și controleze emoțiile și acțiunile; părintele poate conștientiza că perspectiva lui asupra comportamentului copilului îi poate crea un sentiment de furie sau frustrare. Toate acestea îl pot învăța pe părinte că schimbându-și perspectiva își poate modifica reacțiile față de copil sau copii.
Pe de altă parte, părintele este cel menit să-i ofere copilului dragostea necondiționată, el este “autoritatea” supremă. De aici, copilul acceptă inconștient, deci cu foarte mare naturalețe, tot ceea ce vine. Aș simți că fac o nedreptate aducând copilul în cabinet și a-l îndepărta de adevărata cauză și totodată rezolvare. Șaizeci de minute dintr-o săptămână (petrecute alături de terapeut) nu reprezintă mare lucru comparativ cu celelalte mii de minute petrecute alături de părinte sau părinți.
Aici se află cheia pentru a avea copii fericiți și sănătoși. Aici e punctul în care fiecare dintre noi, își dovedește aptitudinile pentru cea mai grea și frumoasă meserie din lume, cea de părinte.
P.S. Atunci când simți că îți vine să pui mâna pe el și să-l scuturi, pune mâna pe el și… arată-ți dragostea. Îmbrățișează-l! Dacă se poate, fă-o în fața unei oglinzi sau a unui geam care să vă reflecte imaginea. Stați îmbrățișați câteva clipe. Vei vedea că orice supărare se topește după un astfel de moment și nu rămâne decât o imensă DRAGOSTE.

#aura#