Unde ești când corpul tău se află AICI? (I)

Publicat in Blog de aura si a generat 2 Reactii | Postat la 20/09/15

În urmă cu câteva zile, am scris despre munca mea cu oamenii vârstnici. Astăzi, vreau să punctez un aspect ce-l observ de câțiva ani. Copiii! Iubesc să lucrez cu ei! Copiii sunt cei care ne învață să trăim în prezent. Momentele trăite alături de ei sunt atât de diferite și prețioase. 

Știm cu toții că atunci când problemele nerezolvate din trecutul nostru ne bântuie, ne confruntăm cu o tristețe greu de depășit; și mai știm că atunci când temerile legate de viitor pun stăpânire pe noi, ne confruntăm cu teama și frica. Ambele, tristețea sau teama, nu ne dau voie să trăim în pace cu noi înșine, să trăim în prezent. 

În cabinetul psihoterapeutului ajung oameni în suferință cât și oameni dornici să înțeleagă cum își trăiesc viețile. Marea majoritate a acestora, este “prinsă” undeva în trecut sau undeva în viitor. Și mi-e lesne să înțeleg asta chiar și din limbajul verbal și non verbal al primei ședințe. Apăsați de propriile conflicte interioare, pășesc în cabinet cumva… absenți. Nimic din ceea ce-i înconjoară nu le trezește atenția, cumva… ceea ce se află lângă ei, nu există. 

De-a lungul anilor, am experimentat alături de ei și de multe ori, după câteva ședințe, i-am rugat să-mi descrie cabinetul cu ochii închiși. Un exercițiu simplu, dar atât de eficient. Foarte puțini au fost cei care au reușit să vadă cu “ochii minții” fragmente din încăpere. De ce este eficient un astfel de exercițiu? Pentru că ne demonstrează cât de “atenți” suntem cu ceea ce se află în prezența noastră. Aflăm astfel că “legătura” dintre noi și mediu, lipsește. 

Copiii… sunt minunați. Cei care mă cunosc, m-au auzit de multe ori spunând: “copiii sunt <nevirusați>.”:)

În prezența lor, e foarte greu să plonjezi în ițele trecutului sau în mrejele viitorului. Ei trăiesc AICI și ACUM! Ei sunt cei care trăiesc într-un minunat acord cu ceea ce-i înconjoară. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, ei sunt cei care-mi “inspectează” cabinetul, ei sunt cei care observă că una din plantele mele a înflorit sau că astăzi a apărut un obiect nou în cabinet. Ei sunt primii care observă orice schimbare a înfățișării mele. Ei povestesc cu ușurință despre ceea ce simt atunci când motanul meu toarce în brațele lor. Și tot ei povestesc deschis despre ceea ce simt atunci când ne revedem după câteva săptămâni de vacanță. Și cel mai important, ei, copiii, povestesc câte-n lună și stele despre ceea ce gândesc și simt ACUM. Iar asta, nu-i puțin lucru. 

Cu ei, copiii, reușesc să trăiesc aceste experiențe încă din primele ședințe. 

Cu noi, adulții, lucrurile se mișcă mai greu. Avem nevoie de multă muncă pentu a reuși să pășim în lumina prezentului. 

Pentru noi, amintirile de acum 10, 20 sau chiar 50 de ani, au un impact mare asupra emoțiilor de azi. E imposibil să ne bucurăm de momentul “acum” atunci când suntem mânioși pe trecutul nostru. Familia, prietenii, activitățile noastre, toate se desfășoară în prezent. 

Apoi… stresul legat de viitorul nostru poate fi la fel de copleșitor. “Voi mai avea un loc de munca? Imi voi putea plăti datoriile? Vor avea copiii mei succes?, etc.”, toate aceste gânduri ne “smulg” din prezent și ne induc o stare de teamă și dezechilibru interior. 

Din păcate, în România, psihoterapia este ultima resursă folosită. Cei mai mulți apelează la tratamentele medicamentoase. De fapt, “tratament” NU înseamnă “vindecare”. O pastilă, NU îți va vindeca rănile sufletului și nici nu te va învăța să trăiești în prezent. 
Va urma! 

   aura

Exista 2 Reactii »

Iosif in September 20, 2015
Comentariu

Din pacate adesea folosim prezentul doar pentru a ajunge dintr-un loc in altul, neobservand insa drumul. Folosim prezentul pentru a compara trecutul cu viitorul si a crea astfel tristete sau anxietate.

Dumnezeu ne-a dat tot ce avem nevoie pentru a face fata zilei de astazi, noi insa vrem sa “ducem” si trecutul si viitorul. Sigur ca acest lucru nu este cu putinta si clacam.

Multi apeleaza la pastile, dupa ceva timp insa isi dau seama ca nu pastilele sunt solutia. Pastilele sunt necesare in momentele de criza majora, pe langa acestea insa, este necesara si psihoterapia. Altfel nu facem altceva decat sa punem un simplu bandaj peste un picior rupt. Sigur ca asa nu are cum sa se vindece rana in mod optim..

Uneori, la fel ca in exemplul cu piciorul rupt, procesul de vindecare presupune momente de crestere a suferintei, presupune o privire atenta la ce e acolo, chiar daca acest lucru nu ne face placere.

Drumul spre linistea sufleteasca trece prin suferinta, nu exista ocol. Dincolo de suferinta insa.. ne regasim cu adevarat pe noi insine si incepem sa traim tot mai mult precum copii descrisi de tine, Aura.

E pacat sa nu acceptam cadoul (present, engl. cadou)!



aura in September 20, 2015
Comentariu

Multumesc Iosif!



RSS feed pentru comentariile acestui articol. TrackBack URL

Lasa un comentariu

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

© 2012 Toate drepturile rezervate Psihoterapeut Aurelia Macavei
Design de Enasoni Design, implementare de J Mihai